Interes

S-au vândut jumătate din biletele pentru meciul Universității din Challenge Cup



Meciul din optimile Chlallenge Cup de sâmbătă, în care Universitatea Suceava va întâlni pe teren propriu formația croată RK Bjelovar a strârnit destul interes în rândul iubitorilor de handbal din Suceava. Astfel, chiar dacă partida va fi televizată în direct, începând cu orele 11.00 de către postul TVR 2, o parte din fanii Universității au ținut să-și procure un bilet în valore de 15 lei, pentru a-și susține favoriții din tribune. Astfel, în primele trei zile de când tichetele de acces au fost scoase la vânzare, în primă fază pentru cei ce au deja abonamente în campionat, s-au dat un număr de 150 de bilete. Deși inițial oficialii suceveni au hotărât să pună la dispoziția suporterilor un număr de 300 de bilete cu loc, din cauza cererii mari au suplimentat cu 50 acest număr, bilete care se vor vinde fără loc.
Echipa croată va ajunge în această seară la Suceava cu o delegație de 25 de persoane, ce va fi cazată la Hotel Imperium.
Directorul tehnic al universitarilor, Petru Ghervan știe că echipa sa nu va avea o dublă foarte ușoară cu o echipă aflată într-o formă foarte bună, ce vine dintr-o țară cu un nivel ridicat al handbalului, ce a reușit de curând să câștige bronzul la Campionatul European.
„Croații erau programați să ajungă joi seara la Suceava. Din câte am înțeles vin cu autocarul și chiar dacă le-am propus să țină legătura cu noi pentru a le explica cum să ajungă în siguranță ei ne-au comunicat că se descurcă și de aceea cred că au destule surse în România care să-i ajute. Vom avea o dublă foarte grea cu RK Bjelovar, echipă aflată într-o formă foarte bună ce a învins echipa de pe locul trei la zece goluri diferență și în același timp a mers mai departe în cupă ”, a explicat Petru Ghervan.