Liga a V-a

S-au strâns echipe pentru trei serii



Aurel Daicu se bazează pe minim 34 de echipe în viitorul sezon al Ligii a V-a
Aurel Daicu se bazează pe minim 34 de echipe în viitorul sezon al Ligii a V-a

Președintele Asociației Județene de Fotbal, Aurel Daicu, a anunțat că și ediția viitoare a Ligii a V-a va fi structurată tot în trei serii. „Până în prezent s-au înscris în competiție 34 de formații. Cel mai probabil, grupările vor fi împărțite pe criteriul geografic, în două serii de 12 echipe și una de zece echipe. Salutăm revenirea pe tabloul Ligii a V-a a unor echipe de tradiție, precum Avântul Frasin, Bucovina Milișăuți sau Constructorul Dărmănești. Însă nu este exclus să mai apară solicitări de ultimă oră, una dintre formațiile de la care așteptăm o confirmare în acest sens fiind Rarăul Câmpulung Moldovenesc”, a declarat Aurel Daicu.
Oficialii AJF Suceava au anunțat că vor efectua tragerea la sorți a partidelor pentru sezonul 2012-2013 al Ligii a V-a la mijlocul săptămânii viitoare. Tot atunci, va avea loc și împerecherea echipelor care, pe data de 19 august, vor participa în primul tur al Cupei României la fotbal, faza județeană. Campionatul Ligii a V-a va debuta o săptămână mai târziu, pe 26 august.