Conducerea Asociației Județene de Fotbal a efectuat ieri tragerea la sorți a jocurilor din turul al II-lea al Cupei României la fotbal. Partidele vor avea loc în ziua de 23 septembrie, cu începere de la ora 17.00. Meciurile din turul al II-lea al Cupei României la fotbal, Faza județeană, se vor disputa în sistem eliminatoriu, într-o singură manșă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab cotată în campionatul precedent. Cheltuielile de arbitraj vor fi suportate de ambele cluburi, urmând ca asistența medicală și cheltuielile legate de organizarea jocului să fie suportate de gruparea gazdă.
Programul meciurilor din turul al II-lea:
Viitorul Cetatea Baia – Moldova Drăgușeni
Avântul Frasin – CS Gura Humorului
Forestierul Frumosu – Victoria Vatra Moldoviței
Vânătorul Dorna Candrenilor – Dorna Vatra Dornei
Siretul Dolhasca – Viitorul Liteni
Viitorul Adâncata – Bucovina II Rădăuți
Locomotiva Dornești – Rapid CFR II Siret
Avântul Volovăț – Voința Zvoriștea
Silva Udești – Viitorul Verești
Balada Ciprian Porumbescu – Minerul Iacobeni
AS Poieni Solca – Știința Vicovu de Sus
Releul Mihoveni – Recolta Fântânele