S-au stabilit grupele Cupei Monitorul la tenis

S-au stabilit grupele Cupei Monitorul la tenis
S-au stabilit grupele Cupei Monitorul la tenis

Concursul va conține două etape diferite. În faza grupelor se va juca în sistem fiecare cu fiecare. Categoria Secundară va avea în program 9 grupe de câte 6 concurenți, Principala – 14 grupe de câte 6, Elita sub 40 de ani – 2 grupe de câte 6, Elita plus 40 de ani – 4 grupe de câte 5, Categoria Veterani plus 60 de ani – 3 grupe de câte 6, iar Categoria Veterani plus 70 de ani – o grupă de 8.
În faza a doua, competiția se va derula în sistem eliminatoriu, urmând ca, la Categoria Elită plus 40 de ani, din dorința a asigura participanților un număr minim de 6 meciuri jucate, partidele să se desfășoare în sistem eliminatoriu și în sens invers. Astfel, câștigătorii din primul tur vor continua lupta pentru titlu, iar învinșii vor disputa meciuri de clasament. De asemenea, jucătorii poziționați pe locul 5 în cele 4 grupe inițiale vor juca între ei pentru a stabili ordinea ultimilor clasați.
În premieră, ediția a VIII-a a Cupei Monitorul va conține un concurs dedicat femeilor, care se va derula în luna iulie, iar lista înscrierilor rămâne deschisă.
Pentru al doilea an consecutiv, în cadrul Cupei Monitorul va fi organizat și un turneu pentru copii. Întrecerea va avea loc în luna septembrie, noutatea fiind că a fost inclusă în calendarul Federației Române de Tenis.
Ca și până acum, meciurile din cadrul Cupei Monitorul se vor desfășura pe zgură, la bazele sportive Unirea și IRE.
Descarca in format PDF grupele finale : GRUPA PRINCIPALA | GRUPA SECUNDARA | GRUPELE ELITA + VETERANI

S-au stabilit grupele Cupei Monitorul la tenis
S-au stabilit grupele Cupei Monitorul la tenis
S-au stabilit grupele Cupei Monitorul la tenis
S-au stabilit grupele Cupei Monitorul la tenis

Recomandări

Federația de Rugby a anunțat oficial că prima ligă a României se va juca în acest an în șapte, cu tot cu RC Gura Humorului

Al doilea dosar în care s-a lăsat cu condamnări în „Fabrica de permise de la Suceava”, strămutat la Cluj-Napoca

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava