Echipa Steaua București s-a calificat în semifinalele Cupei României, după ce a învins, joi, pe arena „Valentin Stănescu”, cu scorul de 1-0 (0-0), formația Rapid, în sferturile de finală ale competiției.
Golul echipei Steaua a fost reușit, în minutul 49, de Romeo Surdu, care a scăpat pe contraatac, l-a driblat pe Coman și a înscris din unghi lateral stâng, de la aproximativ 14 metri.
Meciul a fost întrerupt timp de opt minute, în prima repriză, la scorul de 0-0, după ce fanii steliști au aruncat cu zeci de petarde în teren și înspre tribuna oficială a stadionului „Valentin Stănescu”. În minutul 11 al partidei, suporterii steliști au început să arunce cu petarde, torțe, scaune și bețe de la steaguri pe teren, arbitrul Alexandru Tudor luând decizia de întrerupere a meciului.
Jucătorii formației Steaua au mers în dreptul sectorului ocupat de fani, pentru a le cere să nu mai arunce cu petarde, iar ulterior au intervenit forțele de ordine, care i-au evacuat pe fanii steliști pe la Peluza I. Mulți dintre susținătorii echipei Steaua au fost loviți de jandarmi în timpul evacuării.
În timpul incidentelor, președintele clubului FC Steaua, Helmuth Duckadam, și directorul economic Valentin Argăseală, aflați la tribuna oficială, au fost înjurați de suporterii rapidiști.
Trei dintre cei 380 de suporteri ai echipei Steaua prezenți la meci s-au rănit în timpul evacuării acestora de pe arena „Valentin Stănescu”, în urma incidentelor create în prima repriză, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru. „Dintre cei 380 de suporteri steliști, sunt și trei răniți, cu mărci traumatice, cu vânătăi și alte echimoze, care s-au rănit în timpul evacuării, s-au împins”, a spus Militaru, joi seară, pentru MEDIAFAX.
După începutul meciului, suporterii rapidiști au aprins mai multe torțe la tribuna a II-a.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, la Tribuna II, în care au stat suporteri rapidiști, au fost incendiați aproximativ 30 de metri pătrați de scaune. Incendiul a fost stins după ce s-a intervenit cu apă și spumă.
La finalul meciului, jucătorul rapidist Bozovici s-a îmbrâncit cu un oficial al grupării steliste, în conflict intervenind și ceilalți jucători de pe teren, fără însă a exista vreo agresiune fizică.
Arbitrul Alexandru Tudor a fost înconjurat de stewarzi, care au îndepărtat de pe teren cameramanii ce intraseră pe peluză imediat după fluierul final.
La meci au asistat aproximativ 12.500 de spectatori, după evacuarea celor 400 de susținători steliști.
Steaua se alătură astfel celorlalte trei echipe calificate în semifinale, respectiv FC Brașov, Dinamo și Gloria Bistrița.