Două persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în albia unui pârâu de pe raza comunei Pojorâta.
Accidentul a avut loc miercuri după-amiază, în jurul orei 17.40, pe DJ 175 B..
Cornel G., de 29 de ani„ se afla la volanul autoturismului proprietate și, din cauza vitezei excesive, într-o curbă la dreapta nesemnalizată, a pătruns pe sensul opus de mers, a intrat în derapaj și a părăsit carosabilul, răsturnându-se în albia pârâului.
În urma accidentului, pasagerii din autoturism, Constantin P., de 31 de ani, și Constantin H., de 33 de ani, ambii din municipiul Câmpulung Moldovenesc, au fost răniți.
Din fericire, leziunile suferite au fost ușoare, necesitând între două și nouă zile de îngrijiri medicale.