S-au optimizat optimile!



Se poate spune că trecem deja la lucruri serioase. Săptămâna aceasta încep cupele europene, ceea ce ar trebui să însemne că dusă-i iarna cu dinții ei de fier. N-o fi chiar așa, dar e bine să fim pregătiți din timp pentru mărțișoare. Pentru că Europa League e un pic defazată față de Liga Campionilor, inovatorii de la UEFA au decis ca jumătate dintre optimile Ligii Campionilor să se joace acum, iar cealaltă jumătate la o săptămână distanță, regulă păstrată și pentru retur. În timpul ăsta, cei din Europa League vor disputa două tururi, astfel că la sfârșitul lui martie cele două competiții vor ajunge la paritate. Cu o asemenea hemoragie de meciuri, să te ții surprize prin campionatele interne!
Așadar săptămâna asta avem două optimi marți și două miercuri, iar dacă aceiași domni de la UEFA mergeau mai departe cu inovațiile, meciurile din aceeași zi ar fi putut începe la ore diferite, ca să ne facă dependenți de cablu. Marți, Tottenham revine la Milano, unde a lăsat amintirea de neșters a acelui 3-4 cu Inter. De data asta Bale va da năvală peste parcă mereu vârstnica apărare a lui Milan. Antrenorul Alegri probabil va renunța la tridentul ofensiv, mai ales că Antonio Cassano nu mai poate fi folosit în această competiție. În celălalt meci al zilei, la cât de prost merge Schalke în Bundesliga, musai să facă o ispravă compensatorie la Valencia.
Miercuri, din păcate, avem la concurență Roma-Șahtior cu Arsenal-Barcelona. Oamenii lui Lucescu vin din cantonament, în Ucraina primul meci din retur fiind programat abia pe 5 martie. Fără ceva noroc, pe vremea aia Șahtiorul s-ar putea trezi că nu mai are treabă prin Europa. Prin amicalele din Turcia, jocul a fost „low profile”, dar Lucescu senior are curba formei corelată perfect cu axa timpului, totul computerizat, după cum am aflat deunăzi. Despre cealaltă confruntare nu pot spune decât că mă declar gata pentru un nou 4-4.
Joi vine pleiada de jocuri din Liga Europa, mai toate cu același cusur: nu prea știi de unde să le-apuci! La meciuri de-astea, salvarea e la goluri. La pariurile pe goluri.