La finalul săptămânii trecute, echipa de handbal juniori I a Liceului cu Program Sportiv Suceava a reînceput sezonul competițional cu turneul doi de sală, ce a avut loc la Iași. În prima partidă disputată, sportivii suceveni au reușit să câștige în fața celor de la LPS Botoșani, după un meci pe care l-au dominat de la un capăt la altul, scor final 39 – 31(20 – 16). Din păcate, în cea de-al doilea meci disputat în compania gazdelor de la LPS Iași, handbaliștii antrenați de Iulian Dugan și Petru Poenaru nu au mai jucat la fel de hotărâți ca în meciul cu LPS Botoșani, fiind învinși în final cu scorul de 33 – 25. „Dacă în meciul cu Botoșani, sportivul nostru Alexandru Manciuc a primit un cartonaș roșu gratuit, iar colegii de echipă au reușit să se apere exemplar, în partida cu LPS Iași, handbaliștii noștri au jucat cu frică, de teama eliminărilor gratuite. Cu toate că șansele de calificare la turneul semifinal s-au micșorat, totuși am rămas în cărți și asta deoarece echipa din Bacău a pierdut în fața gazdelor și lupta pentru locurile II și III se va da în retur între patru echipe”, au declarat antrenorii suceveni, Iulian Dugan și Petru Poenaru. Handbaliștii suceveni speră în continuare la calificare și asta mai ales că în returul campionatului vor juca pe teren propriu în compania a doua echipe aflate în această luptă, LPS Iași și LPS Bacău.





