Profesorii din cele 13 localități care au anunțat că nu mai au bani pentru plata salariilor pot sta liniștiți. Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava a anunțat că s-au găsit resurse pentru achitarea drepturilor bănești, care vor ajunge în buzunarele dascălilor în cel mai scurt timp.
Petrică Ropotă, directorul coordonator al DGFP Suceava, a precizat că cele 13 unități administrative care nu aveau fonduri pentru plata salariilor profesorilor vor primit integral sumele necesare. În total, este vorba de circa 3 milioane de lei, bani care vor fi împărțiți celor 13 primării din județ. Suma cea mai mare, 1,49 milioane de lei, va ajunge la Primăria Rădăuți, urmată de Primăria Siret, cu 560.000 de lei, și Primăria Marginea, cu 300.000 de lei. Sume ceva mai mici sunt necesare la Frătăuții Vechi – 140.000 de lei, Arbore – 138.000 de lei și Grănicești – 130.000 de lei. Și la celelalte primării profesorii vor fi plătiți după ce DGFP a asigurat fondurile necesare. Primăria Satu Mare va beneficia de 87.000 de lei, Primăria din Vicovu de Sus 85.000 de lei, iar la Moldovița suma este de 25.000 de lei, în timp ce pentru restul unităților administrative din județ, respectiv Ulma, Volovăț, Șerbăuți și Milișăuți, sumele necesare sunt mai mici.
Problemele la plata salariilor profesorilor au apărut la primăriile care au achitat o serie de obligații prevăzute în hotărârile judecătorești câștigate în instanță de dascăli și care priveau acordarea unor drepturi bănești.





