S-au ales cu dosare penale după ce s-au urcat beți la volan

S-au ales cu dosare penale după ce s-au urcat beți la volan
S-au ales cu dosare penale după ce s-au urcat beți la volan

Doi bărbați s-au ales cu dosare penale după ce s-au urcat beți la volan. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminică, la ora 02.50, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control pe DN 2, din comuna Vadu Moldovei, autoturismul condus de un bărbat de 39 de ani, din comuna Forăști.Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.Tot duminică, la ora 10.55, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiul Fălticeni, a oprit pentru control, pe strada Dogari din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Suceava.Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Recomandări

Tineri inconștienți pe șosele: a condus beat și fără permis și s-a izbit într-un gard, deși avea deja dosar penal pentru infracțiuni rutiere