Sâmbătă, în jurul orei 12:10, în cadrul unei acțiuni desfășurate pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, un echipaj de jandarmerie a depistat, pe raza localității Voievodeasa, două persoane care au tăiat ilegal mai mulți arbori.
Jandarmii au constatat că în dimineața respectivă doi bărbați cu vârsta de 31, respectiv 38 de ani, cu domiciliul în comuna Sucevița, s-au deplasat cu un atelaj hipo în zona împădurită. Folosindu-se de două drujbe și un topor, aceștia au tăiat 3 arbori din specia carpen, nemarcați de lucrătorii silvici, de pe un teren care nu le aparține, cu intenția de a-i încărca în atelajul hipo și de a-i transporta la domiciliu.
„Jandarmii au întocmit actele de sesizare privind săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de material lemnos, care au fost predate Secției de Poliție Marginea pentru continuarea cercetărilor, iar cantitatea de material lemnos a fost dată în custodie Ocolului Silvic Marginea”, se precizează în comunicatul Jandarmeriei.






