Săptămâna și sinucigașul. Cam asta se întâmplă de ceva vreme, ultimul caz de acest gen înregistrându-se ieri dimineață la Vatra Dornei.
Încă de la primele ore, mai exact la 6.16, un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că o persoană s-a urcat pe acoperișul blocului A10 de pe strada Mălinilor cu intenția de a se sinucide. Inițial, bărbatul nu a dorit să discute cu salvatorii veniți la fața locului, dar mai apoi le-a povestit cine este și ce dorește. Tânărul de 21 de ani, de loc din Coșna, a precizat că are de gând să se sinucidă și că nu vrea să mai trăiască deoarece mama sa se află în pușcărie, iar tatăl său este decedat și consideră că nu mai are nici un rost să rămână în viață.
După negocieri care au durat circa trei ore, tânărul a fost convins să coboare de pe bloc și să renunțe la intenția suicidară. Pe lângă polițiști, pompieri și reprezentanți ai Primăriei Vatra Dornei, la fața locului a fost chemat și preotul din Coșna, dar și bunicul sinucigașului. În final, discuțiile s-au încheiat cu succes, iar la scurt timp tânărul a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, unde a rămas internat în vederea începerii unui tratament de specialitate.
Din primele informații, se pare că nu este pentru prima dată când tânărul recurge la un astfel de gest, o situație similară înregistrându-se acum câteva luni în București.
O situație similară s-a înregistrat vineri, 12 iunie, la Fălticeni, când un bărbat în vârstă de 47 de ani a stat cocoțat timp de patru ore pe schela catedralei din centrul municipiului Fălticeni, la o înălțime de aproximativ 20 de metri, și a început să amenințe că se sinucide pentru că i s-a tăiat pensia de handicap. Într-un final, după negocieri și promisiuni, bărbatul a coborât de pe schele și a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Burdujeni în vederea aplicării unui tratament specific.
Încă un caz
S-a urcat pe bloc și a amenințat că se sinucide
