Un tânăr din localitatea Măriței s-a ales și cu dosar penal și cu o amendă usturătoare, după ce s-a îmbătat criță și a plecat în urmărirea unor hoți imaginari. Marți, 13 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați prin 112 de Ion M., în vârstă de 28 de ani, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras cheile de la locuință.
Bărbatul a povestit, la telefon, că a descuiat ușa, a intrat în casă, dar a uitat cheile pe dinafară. Când și-a dat seama de acest lucru și a ieșit din nou afară, cheile nu mai erau.
Spre locuința respectivului s-a deplasat imediat un echipaj de poliție. În drum spre casa reclamantului, însă, polițiștii l-au observat pe acesta în trafic, la volanul mașinii proprietate, motiv pentru care i-au făcut semn să tragă pe dreapta.
Ion M., care era în avansată stare de ebrietate, le-a spus oamenilor legii că nu a făcut nimic ilegal, ci doar a vrut să-i ajute în căutarea hoților.
Cheile în recuperarea cărora se urcase la volan, deși avea o alcoolemie mult peste limita legală, au fost găsite ulterior în locuința reclamantului.
„I s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism având o îmbibație alcoolică mai mare decât limita prevăzută de lege”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, precizându-se că respectivul tânăr a fost și sancționat contravențional cu câteva sute de lei pentru falsa alarmare a oamenilor legii.




