Un tânăr de 16 ani din Stulpicani care conducea un moped neînmatriculat a vrut să se ia la întrecere cu șoferul unui autoturism care îl depășise în trafic. Adolescentul s-a hazardat într-o depășire periculoasă a mașinii și a intrat cu motoreta în coliziune cu aceasta, testările ulterioare arătând că el se afla și sub influența alcoolului.
Accidentul instrumentat de polițiști s-a petrecut vineri seară, în jurul orei 17.30, în timp ce un localnic de 27 de ani din localitate conducea un autoturism pe DJ 177A, la Stulpicani. La un moment dat șoferul a intrat cu mașina în depășirea regulamentară a unui moped condus de un tânăr de 16 ani din localitate, însă după circa 500 de metri, conducătorul mopedului a încercat să efectueze la rândul său manevra de depășire a autoturismului. Din cauza faptul că din sens invers circula un autoturism, tânărul de 16 ani a renunțat la depășire și a încercat redresarea motoretei, însă a lovit partea din spate a autoturismului.
Cei doi participanți la trafic au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto și de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru mopedist, după care la spital li s-au recoltat probe biologice cu ajutorul cărora va fi stabilită alcoolemia. În urma verificărilor efectuate în bazele de date polițiștii au constatat faptul că minorul de 16 ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat. Aceste abateri grave au dus la deschiderea pe numele său a unui dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat”.





