– Conducerea locală a partidului lui Cerveni nu a aflat oficial niciodată că formațiunea s-a desființat
Senatorul Gheorghe Flutur și ai săi colegi din noul PLD ar putea avea unele probleme organizatorice neașteptate, tocmai în Bucovina. După ce liberalii au susținut la nivel național că numele noului PLD este, de fapt, al vechiului partid al lui Cerveni, la Câmpulung Moldovenesc s-au redeșteptat orgolii politice demult amorțite.
Liderul local al vechiului PLD (Cerveni), Constantin Buliga, și-a amintit că o organizație PLD există de fapt în municipiu și în județ de multă vreme, că el este președinte și că mai sunt și niște membri de partid care au rămas fideli și și-a anunțat intenția de a clarifica în viitorul foarte apropiat poziția față de noul PLD. Buliga nu știe ca partidul din care făcea parte să se fi desființat, pentru că filialei câmpulungene nu i s-a comunicat niciodată oficial așa ceva.
El ne-a precizat că va contacta conducerea noului PLD pentru a stabili dacă vechii membri ai partidului lui Cerveni își găsesc locul în noua structură PLD sau vor avea “poziție separată față de noul partid și conducerea nouă”.



