Doi dintre cei patru indivizi care au venit la furat în mijlocul zilei din casa unui sucevean, dar au fost prinși în flagrant de acesta, au încercat să scape de polițiștii care-i urmăreau, aruncându-se în râul Suceava, însă au fost „pescuiți” pe rând de oamenii legii.
Vineri după-amiază, în jurul orei 13:30, la 112 s-a primit un apel prin care Alexandru D., în vârstă de 35 de ani, a anunțat că a dat nas în nas cu patru persoane care-i scotoceau prin casă și care au fugit în direcția râului Suceava.
Împreună cu polițiștii sosiți la fața locului, Alexandru D. s-a dus să-i caute pe hoți, observându-i pe malul opus locuinței sale, îndreptându-se spre podul de cale ferată.
Când i-au ajuns din urmă pe cei patru suspecți, doi dintre ei au intrat în apă, iar ceilalți au fugit în direcții opuse, spre Gara Ițcani, respectiv cartierul Burdujeni.
Polițiștii au reușit să-i „pescuiască” pe cei doi suspecți care au intrat în apă, fiind vorba de doi minori, în vârstă de 13, respectiv 15 ani, primul din comuna Șcheia, iar al doilea din comuna Ciprian Porumbescu.
Asupra unuia dintre ei au fost găsite două jucării pe care apucase să le sustragă din casa lui Alexandru D..
Ulterior, în stația de autobuz din Ițcani, polițiștii au reușit să dea și de un al treilea suspect, un alt minor de 15 ani, din comuna Șcheia.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, al patrulea suspect este o tânără în vârstă de 27 de ani, Anamaria V., tot din Șcheia.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliției.





