Un autoturism VW a fost incendiat în miez de noapte în fața unuia din blocurile noi ridicate în zona din spatele METRO, în municipiul Suceava, acțiunea de distrugere petrecându-se după ce, cu câteva ore înainte, un bărbat și o femeie, foști concubini, au fost implicați într-un scandal monstru legat de mașină.
Într-o primă fază, duminică seara, în jurul orei 20.30, un echipaj de poliție a fost solicitat să intervină pentru a aplana un scandal izbucnit pe strada Pictor Rusu Arbore din municipiu, în zona amintită. La fața locului au fost identificați Răduț Ivorciuc, în vârstă de 45 de ani, din comuna Ostra, și Liliana Sebeștin, de 45 de ani, din Frumosu. În urma verificărilor efectuate de poliție a rezultat că femeia a ajuns la locuința din zonă a bărbatului cu un taxi, unde cei doi s-au luat la ceartă. Femeia, arată poliția, s-a deplasat la autoturismul acestuia și i-a lovit portierele, parbrizul și oglinzile retrovizoare, apoi i-a luat plăcuțele de înmatriculare și le-a pus în taxiul cu care s-a deplasat la fața locului. Ulterior, femeia a refuzat să predea numerele de înmatriculare ale mașinii, motivând că autoturismul este înmatriculat cu acte false, litigiu care de altfel face obiectul unui dosar penal. După acest scandal cei doi au fost amendați pentru deranajrea ordinii și liniștii publice, iar femeia a plecat din zonă.
La trei ore după scandal, autoturismul a ars ca o torță
Aproximativ trei ore mai târziu, în noaptea de duminică spre luni, la aproximativ 15 minute după miezul nopții, un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că un autoturism VW parcat pe strada Pictor Rusu Arbore din Suceava a luat foc. Este vorba de aceeași mașină de la care izbucnise scandalul seara de duminică. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Suceava, care au lichidat în totalitate focul în jurul orei 1.20. Autoturismul a ars în proporție de aproximativ 40%, însă practic acesta a fost distrus în totalitate.
Echipa de cercetare de la Poliția municipiului Suceava deplasată la fața locului avea să constate că mașina a fost incendiată cu material inflamabil atât în zona roții dreapta față, cât și a celei dreapta spate.
Conform Poliției, „partea vătămată nu a precizat valoarea prejudiciului creat, declarând că se va constitui parte civilă după ce v-a consulta un service auto”.
Judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale al Poliției municipiului Suceava au deschis o anchetă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. Femeia de 45 de ani este principala suspectă în cazul acțiunii de incendiere, însă nu a fost încă pusă oficial sub acuzare. Anchetatorii au mai aflat că între cei doi exista un vechi conflict legat de mașină, Liliana Sebeștin contribuind se pare cu o parte din bani la achiziționarea acesteia, când relațiile dintre ei erau mult mai bune.