Fotbal – Campionatul Onoare

S-a tras cortina peste turul competiției



Duminică, 30 octombrie, s-au disputat meciurile din cadrul etapei a XI-a, ultima din tur. În Seria I, meci tare la Volovăț, unde liderul a întîlnit una din revelațiile ultimei părți a turului Bradul Putna. A fost un meci cu adevărat tare, în care s-au întîlnit două echipe care practică un fotbal de luptă, ambiția fiind pe primul plan. A fost un meci palpitant și datorită evoluției scorului care pînă în minutul 80 a fost 3-3. O greșeală în apărarea oaspeților, care a fost speculată de vîrfurile de atac ale formației gazdă și soarta meciului a fost decisă. Au înscris pentru Volovăț, Marius Crăciun (min. 2, 30), Bocancea (min. 46) și Cîrdei (min. 80) respectiv Coajă Gh. (min. 14, 40 și 70). Finalul jocului a fost cu adevărat dramatic, ocazii de gol și de o parte și de alta, dar meciul a fost bine dus la capăt de arbitrul C-tin Doliuc din Siret. Am lăsat la urmă laudele pentru efortul depus de organizatori, (să spunem că după meciul Avîntul Volovăț – Bradul Putna, pe același teren s-a disputat jocul dintre Progresul Milișăuți și Polul Nord Falcău) care au muncit toată noaptea de sîmbătă spre duminică pentru a îndepărta de pe suprafața de joc a stadionului, frunzele căzute din plopii care înconjoară baza sportivă, frunze care se așezaseră într-un strat de 50 cm. Un alt meci interesant s-a disputat la Horodnic unde una din cele mai bune echipe din Seria I, am numit-o pe Progresul Frătăuții Vechi, a învins fără drept de apel cu 5-1 echipa gazdă Unirea, prin golurile înscrise de M. Apostol (min. 11, 21), C. Rusu (min. 39, 58) și Soare (min. 13), pentru gazde a marcat Olenici (min. 35). În Seria a II-a, profitînd de faptul că liderul Releul Mihoveni a stat, Unirea Boroaia și-a văzut de fotbal, a cîștigat pe teren propriu cu 6-0 și a ajuns în ultima etapă a turului pe primul loc în clasament, datorită golaverajului.
Dar iată care au fost rezultatele etapei a XI-a:
Seria I:
Progresul Milișăuți – Polul Nord Falcău 2-1
Voința Volovăț – Viitorul Arbore (s-a jucat la Arbore) 2-7
Locomotiva Dornești – Bucovina Frătăuții Noi 3-2
Unirea Horodnic – Progresul Frătăuții Vechi 1-5
Avîntul Volovăț – Bradul Putna 4-3
Seria a II-a:
Unirea Boroaia – Locomotiva Zvoriștea 6-0
Avîntul Pătrăuți – Recolta Fîntînele 6-0
Viitorul Adîncata – Victoria ABC Dolhești 2-2
Pleșul Bogdănești – Constructorul Dărmănești 4-3
Moldova Drăgușeni – Progresul Salcea 3-0
În clasament (neoficial):
Seria I:
1. Avîntul Volovăț 10 8 0 2 37-15 24
2. Prog. Frăt. Vechi 10 8 0 2 24-7 24
3. Viitorul Arbore 10 6 1 3 18-14 19
4. Locomotiva Dornești 10 6 1 3 18-14 19
5. Progresul Milișăuți 10 6 0 4 21-20 18
6. Bradul Putna 10 5 0 5 18-30 15
7. Bucovina Frătăuții Noi 10 4 1 5 39-23 13
8. Polul Nord Falcău 10 3 2 5 22-25 11
9. Unirea Horodnic 10 2 1 7 17-35 7
10. Eusadi Negostina 10 2 1 7 16-40 7
11. Voința Iaslovăț 10 1 0 9 10-32 3
Seria a II-a:
1. Unirea Boroaia 10 8 1 1 35-11 25
2. Releul Mihoveni 10 8 1 1 29-7 25
3. Moldova Drăgușeni 10 6 3 1 28-12 21
4. Locomotiva Zvoriștea 10 7 0 3 29-19 21
5. Constr. Dărmănești 10 5 0 5 39-31 15
6. Victoria ABC Dolhești 10 4 1 5 22-33 13
7. Avîntul Pătrăuți 10 4 0 6 24-24 12
8. Recolta Fîntînele 10 2 2 6 14-42 8
9. Progresul Salcea 10 2 1 7 15-23 7
10. Viitorul Adîncata 10 2 1 7 18-29 7
11. Pleșul Bogdănești 10 2 0 8 14-36 6