Dacă după prima etapă în Europa League mă bântuiau entuziasmul și optimismul, acum, după ce am reușit rarisima performanță de a înscrie 0 (zero) goluri în 360 de minute plus prelungirile, încep să am serioase îndoieli că merităm iarba proaspătă, de primăvară.
Lamentabile prestații de alaltăieri au demonstrat că tactica otrăvirii lanurilor și a datului foc la fântâni (dacă-i invers, nu-i nimic: și fotbalul nostru este invers decât cel adevărat) este în continuare la putere la noi, și nu numai, în timp ce restul lumii gândește și acționează numai ofensiv. Am văzut toate cele 4 meciuri (știți rețeta: două televizoare, unul peste altul) și trebuie să spun că m-au încercat doar sentimente de jenă și rușine. Mai mult, surpriza neplăcută majoră a venit tocmai de unde mă așteptam cel mai puțin, adică de la Timișoara, ai cărei jucători păreau că s-au întâlnit pentru prima oară în viață chiar acolo, pe gazon, venind fiecare de la câte o nuntă la care ultimul pahar îl dăduseră pe gât cu un sfert de oră înainte de a ajunge la stadion. Iar asta se petrecea la exact două săptămâni după ce scoseseră un egal (aproape) istoric în deplasare, cu Ajax.
Jenant a jucat și Dinamo, dominată categoric în propria-i bătătură de perfecționiștii defensivei, grecii, care nici în visele lor cele mai luminoase nu și-ar fi închipuit că pot sta călare pe vreo echipă, fie ea și din Andorra ori Feroe. Iar domnul Niculescu poate a aflat acum, la 32 de ani și la ultimul meci (păi cine-i tâmpit să-l mai bage în teren?!) că nu te ații la bătut penalty în minutul 87, după ce ai intrat în teren în minutul 83 și încă n-ai atins mingea.
Mai puțin penibile au fost ălea care au jucat în deplasare, Clujul și Steaua, mai ales că au avut în față echipe serioase, olandeze adică. Numai că pentru a face față iureșului lor tradițional ar trebui să ai și tu vreun om, doi, capabili să le amenințe plasele. Am văzut pe post de eventuali marcatori două panarame: un grecotei alcătuit din segmente disparate, cu o lene în el vecină cu sictirul, și o mahubă tot letargică pentru care mingea este în continuare cel mai mare dușman. Dacă ambii vi se par fotbaliști, înjurați-mă pe adresa redacției sau pe net. Nu aveți însă nici un argument pentru a-mi demonstra că dacă nătărării ăștia doar înalți dau câte-un gol Ceahlăului, Oțelului și Gloriei sunt chiar golgheteri. Sunt doar doi prostovani din categoria mălai mare și care n-ar avea loc în nici o echipă de liga a 4-a din Olanda sau de unde vreți dv. Cât timp speranța de gol stă în ei, vom continua să înscriem fix câte 0 (zero) goluri în oricâte minute am juca.
