S-a speriat de claxonul mașinii și a ajuns sub roțile acesteia



O adolescentă în vârstă de 16 ani, din comuna Bosanci, a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-a speriat de claxonul unei mașini și a ajuns sub roțile acesteia.
Potrivit unui comunicat remis ieri de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava, accidentul s-a petrecut vineri dimineață, în jurul orei 7:20, pe DN 70A, pe raza comunei Bosanci.
Cristian V., de 35 de ani, din municipiul Iași, conducea o autospecială și, potrivit poliției, într-o curbă la stânga, din cauza vitezei neadaptate la caracteristicile drumului (succesiune de curbe), a dat cu mașina peste minora în vârstă de 16 ani, care circula neregulamentar pe partea dreaptă a drumului.
Poliția explică că șoferul a observat victima din timp și a claxonat-o, moment în care adolescenta s-a speriat și a încercat să traverseze strada.
Cercetările sunt continuate de cadrele Serviciului Poliției Rutiere Suceava.