Până la sfârșitul acestui an, în municipiul Suceava va funcționa un Centru Național de Informare și Promovare Turistică, în baza unui proiect promovat de Consiliul Județean și finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional. Contractul de execuție a lucrărilor a fost parafat ieri, la Palatul Administrativ, între președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pe de o parte, și reprezentanții firmelor Civica și Loial, pe de altă parte. Contractul de finanțare a fost încheiat la finele anului trecut între Consiliul Județean și Ministerul Dezvoltării și Turismului.
Clădirea care va găzdui Centrul Național de Informare și Promovare Turistică va fi ridicată lângă biblioteca „I.G. Sbiera” și va avea o suprafață desfășurată de 280 de metri pătrați. Noul Centru va fi deservit de cinci funcționari de la Consiliul Județean și va beneficia de dotări tehnice de ultimă oră.
Centrul va dispune și de un web-site și o bază de date privind obiectivele turistice reprezentative pentru județul Suceava, privind asociațiile de turism, unitățile de cazare și alimentație publică. Proiectul își propune promovarea potențialului turistic al județului în vederea creșterii numărului de turiști în zonă cu peste 25%, precum și instituirea unui sistem integrat și informatizat al ofertei turistice prin creșterea gradului de acoperire cu informații turistice la nivel regional.
„Noul Centru va reprezenta «kilometrul zero» pentru cei care vin în vizită în județ”
Gheorghe Flutur a declarat că Centrul Național de Informare și Promovare Turistică de la Suceava va reprezenta „kilometrul zero” pentru cei care vin în vizită în județ, aceștia putând afla și informații legate de obiective turistice din alte zone ale regiunii.
„Intenția noastră este să încercăm să coordonăm și să intrăm în parteneriat cu celelalte centre de informare turistică din județ, opt la număr, care au fost înființate pe programe de dezvoltare rurală. Intenția noastră este să lucrăm ordonat, coordonat și integrat pentru a putea face reclamă mai puternică ofertei turistice din județ. Asociațiile de turism vor ține o legătură strânsă cu acest Centru de Informare Turistică, dar toate segmentele cred că se vor găsi în acest centru național. Este singurul din Moldova și încercăm să-i dăm o dimensiune regională, dacă nu una națională, pentru tot ce are județul Suceava și Bucovina ca potențial turistic. Urmărim viziunea integrată în ceea ce privește reclama, publicitatea și oferta turistică, organizarea de evenimente și scopul final este să crească numărul de turiști în județ”, a declarat Flutur. Valoarea proiectului este de 1,8 milioane de lei, din care 1,4 milioane sunt bani nerambursabili.
Investiție
S-a semnat contractul pentru construirea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică
