Contractul de finanțare pentru modernizarea Maternității municipiului Suceava a fost semnat, a anunțat președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur. Flutur a declarat că proiectul de restructurare și modernizare a secțiilor de Obstetrică și Neonatologie de la Spitalul Județean Suceava prevede investiții de 1,5 milioane de euro, banii provenind de la Banca Mondială. Șeful administrației județene a precizat că termenul de finalizare a investițiilor este luna aprilie 2012. După finalizarea lucrărilor de reabilitare, maternitatea de la Suceava va deservi și județul Botoșani.
Lucrările de renovare presupun, printre altele, recompartimentarea saloanelor existente, astfel încât acestea să corespundă normelor în vigoare, care cer 7 mp/pat, și echiparea fiecărui salon cu grup sanitar ce include și un duș. Sălile de operație sunt, de asemenea, cuprinse în demersurile de modernizare. Practic, după finalizarea lucrărilor, maternitatea va dispune de trei săli de operație, nouă paturi pentru anestezie și terapie intensivă, patru săli individuale de nașteri, 41 de paturi pentru gravide, 38 de paturi pentru lăuze și 18 paturi pentru copiii născuți prematur. De asemenea, vor exista spații speciale pentru biberonie, sterilizare.