Drum periculos

S-a răsturnat la marginea iazului, în curbele dintre Cumpărătura și Bosanci



Un șofer neatent, care nu a adaptat viteza la o curbă deosebit de periculoasă, s-a răsturnat cu mașina la marginea unui iaz, accidentul petrecându-se pe drumul comunal 70, care leagă Cumpărătura de Bosanci, o șosea extrem de periculoasă, cu numeroase curbe deosebit de strânse.
Poliția informează că accidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 13.30, în apropiere de Bosanci.
Șoferul, Ioan B., în vârstă de 52 de ani, din comuna Ipotești, posesor de permis de conducere din 2003, a scăpat volanul de sub control într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, mașina răsturnându-se până la marginea iazului din vecinătatea drumului.
În urma impactului, șoferul și un copil de 13 ani, care îl însoțea în mașină, au fost răniți ușor. Ei au fost transportați la Spitalul Județean Suceava, unde s-a constatat că au leziuni care necesită între opt și nouă zile de îngrijiri medicale. Cei doi nu au rămas internați.
Șoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultând că nu a băut.
Pe drumul comunal dintre Cumpărătura de Bosanci se petrec destul de des accidente rutiere. De altfel, un accident similar s-a petrecut la începutul lunii februarie a.c. Atunci, un șofer din Pașcani – Iași și-a scăpat mașina de sub control într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, răsturnându-se în afara șoselei, tot lângă un iaz. În ambele cazuri norocul a făcut ca mașinile să nu ajungă în apă, caz în care consecințele ar fi fost mult mai grave.