Prins de polițiști

S-a răsturnat cu mașina în curtea unei case și a fugit cu numerele ascunse sub haină

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a pierdut controlul asupra mașinii pe care o conducea, autoturismul răsturnându-se în grădina unei case, după care a plecat de la fața locului, alături de încă doi bărbați care l-au însoțit în vehicul, scăpând toți fără leziuni. Ghinionul tânărului este că polițiștii l-au depistat în scurt timp, în timp ce se deplasa pe jos, având asupra sa, sub jachetă, plăcuțele de înmatriculare ale mașinii. Tânărul a încercat să plece de la fața locului în condițiile în care avea două „probleme” majore: nu are permis de conducere și era băut.
Luni noapte, în jurul orei 22.00, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 de o femeie în vârstă de 79 de ani, din Dorna Candrenilor, care a relatat că peste drum de casa de cultură din localitate a avut loc un accident, iar o mașină s-a răsturnat în grădina casei sale. Polițiștii au identificat un VW Golf răsturnat, fără persoane înăuntru.
La scurt timp, pe drumul public au fost identificați trei tineri, pe care polițiștii i-au legitimat și i-au luat la întrebări. Printre ei se afla și Gheorghe Țăran, de 24 de ani, cel care avea asupra sa numerele mașinii și care a recunoscut că le-a demontat după accident.
Tânărul, care nu posedă permis de conducere, a fost verificat cu etilotestul, având o concentrația de 0,55 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul din Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Având în vedere cele două infracțiuni grave, în concurs, tânărul de în vârstă de 24 de ani a fost reținut în arestul poliției județene.

Recomandări

Un bărbat care s-a răsturnat cu tractorul și a suferit răni multiple, preluat și dus la spital cu elicopterul

Arbuști ornamentali în locul mașinilor, parcare și loc de joacă în locul garajelor, în Zamca și grădiniță nouă, în Obcini

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens