S-a răsturnat cu mașina în care se aflau și patru copii, cu vârste între 6 și 14 ani

Un tânăr șofer în vârstă de 21 de ani a scăpat de sub control autoturismul VW Golf cu care se deplasa duminică după-amiază pe centura Rădăuți, mașina răsturnându-se pe o parte, pe câmpul din apropiere.
Accidentul s-a produs în apropierea sensului giratoriu ce duce spre comuna Dornești.
După cum am arătat în Monitorul de Suceava, în autoturism se mai aflau încă patru minori. Este vorba de frații conducătorului auto, cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani.
Trei dintre copii au acuzat leziuni în urma accidentului.
Cei trei au fost transportați la Spitalul municipal Rădăuți, având traumatisme care nu păreau la fel de grave ca în cazul accidentului de la Votinel.
Șoferul nu era băut, iar autoturismul implicat în accident avea ITP valabil și RCA valabil.

S-a răsturnat cu mașina în care se aflau și patru copii, cu vârste între 6 și 14 ani
S-a răsturnat cu mașina în care se aflau și patru copii, cu vârste între 6 și 14 ani

Recomandări

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști

Mai bine de 3 ani de pușcărie pentru un tânăr care și-a bătut joc de clemența judecătorilor, după un accident mortal

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar