Un agent din cadrul Secției de Poliție Rurală Preutești s-a răsturnat cu mașina de serviciu, după care a dus autoturismul avariat la postul de poliție și a dispărut din calea polițiștilor de la Inspecție Internă trimiși de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava la fața locului.
Respectivul polițist se numește Micu Gheorghiu, are 46 de ani și a fost șef de post în comuna Forăști. Evenimentul s-a petrecut chiar pe raza localității respective, pe DN 2, vineri după-amiază, în jurul orei 16:00.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, „pe fondul neadaptării vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu pietriș, într-o curbă la dreapta, agentul a pierdut controlul volanului autospecialei de serviciu, răsturnându-se în șanțul din partea dreaptă a sensului său de mers”, valoarea avariilor înregistrate la mașina de poliție fiind estimate la circa 8.000 de lei.
Ce nu se specifică în comunicatul de presă al IPJ Suceava este faptul că după producerea evenimentului rutier, agentul a dus mașina la postul de poliție, după care a dispărut pur și simplu.
Mai marii IPJ Suceava au aflat de eveniment câteva ore mai târziu, când au trimis la Forăști o echipă din cadrul compartimentului de Inspecție Internă.
Ofițerii de la Suceava l-au căutat în zadar pe agentul Micu Gheorghiu, acesta fiind de negăsit.
Din informațiile pe care le deținem, agentul s-a prezentat în cursul zilei de ieri la sediul Poliției Fălticeni.
„În cauză s-a înregistrat dosar penal, conducerea IPJ Suceava dispunând și cercetarea prealabilă a polițistului. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava”, se precizează în comunicatul poliției.
Un alt șef de post care a călcat în urmă cu câteva luni pe bec este Vasile Iftimie (43 de ani) de la Bunești, care a fost prins pe 19 mai a.c., la intrarea în municipiul Suceava dinspre Rădăuți, îmbrăcat în uniforma de polițist, în timpul serviciului, la volanul unui autoturism VW, în portbagajul căruia s-au găsit nu mai puțin de 3.000 de pachete de țigări de contrabandă.
Agentul-șef principal Iftimie, trimis între timp în judecată de procurori, a spus la audieri că țigările le-a primit de la un cetățean necunoscut în piața din Rădăuți și că respectivul individ i-a dat 500 de lei pentru a le transporta la Suceava.