Un tânăr care s-a răsturnat în noapte cu mașina pe raza satului Frumoasa, comuna Moara, a luat plăcuțele de înmatriculare și a fugit de la fața locului, abandonându-și autoturismul, un Opel Vectra, cu roțile în sus pe marginea drumului.
Poliția a fost sesizată de mașina răsturnată vineri dimineață, la câteva minute după ora 4:00.
Opel-ul prezenta avarii în partea frontală și la cupolă, iar la fața locului a fost găsit și un stâlp metalic rupt pe care era montat un indicator rutier. Mașina era înmatriculată în Spania, însă
polițiștii au reușit să dea de urma individului care se afla la volan, fiind vorba de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Hânțești, Marian N.. Respectivul a recunoscut și de ce anume a fugit de la fața locului: nu avea permis de conducere.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și părăsirea locului producerii accidentului ca urmarea săvârșirii unei infracțiuni fără încuviințarea poliției”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.