Mandat de arestare

S-a predat pentru a fi încarcerat, după o tentativă de omor comisă anul trecut

Un bărbat din comuna Izvoarele Sucevei s-a predat polițiștilor din Câmpulung Moldovenesc, după ce pe numele său a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Ilie Macovei, de 32 de ani, a fost căutat de polițiști marți dimineața, în zona centrală a municipiului, unde oamenii legii știau că acesta se află de obicei, după ce pe numele lui Tribunalul Suceava a emis cu o zi înainte un mandat de arestare pentru executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni de închisoare. Bărbatul a primit această condamnare după ce a fost acuzat că în luna martie a anului trecut a comis o tentativă de omor, cu un cuțit, asupra unui minor în vârstă de 14 ani.
Din ancheta coordonată de procurorul criminalist a rezultat că pe 20 martie 2015, inculpatul Ilie Macovei s-a dus în satul Cruhla, din comuna Izvoarele Sucevei, la casa mamei sale, acesta fiind în stare de ebrietate. Văzând că este băut, mama sa l-a trimis într-o cameră pentru a se odihni, însă bărbatul a găsit aici câteva sticle cu alcool sanitar, pe care a început să le bea. Un băiat de 14 ani venise în acest timp în vizită la o familie care locuia în aceeași curte. După câteva ore, bărbatul s-a trezit din somn și a ieșit în curte, fiind deranjat de zgomot. El avea în mână un briceag și, întrebat fiind de băiat de ce e mai tot timpul băut, acesta s-a considerat jignit, a sărit asupra minorului și i-a înfipt cuțitul în zona gurii. Băiatula ajuns la spital, unde a fost diagnosticat cu plagă tăiată penetrantă în cavitatea bucală. Leziunile suferite de minor au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale, fără a-i fi pusă viața în primejdie. Totuși, având în vedere faptul că inculpatul a lovit victima cu un cuțit (cu lungimea de 9,9 cm) într-o zonă vitală, s-a reținut intenția de suprimare a vieții, astfel că fapta a fost încadrată la tentativă la infracțiunea de omor. Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de libertate, iar pe 9 mai anul în curs Tribunalul Suceava a pronunțat sentința de 3 ani și 6 luni de închisoare. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Botoșani, unde își va ispăși pedeapsa.

Recomandări

Alexandru Băișanu propune „Legea Mario”, prin care vrea reducerea vârstei pentru răspunderea penală de la 14 la 12 ani pentru infracțiunea de omor

2 ani de pușcărie pentru un tânăr care a comis un jaf la o sală de jocuri, cu cagulă pe față și cu un cuțit de dimensiuni mari