FOTBAL PE PÂINE

S-a-nviorat Turul!



Și eu, și cei doi comentatori ai Turului Franței, precum și nenumărați telespectatori, ne-am plâns că ediția din acest an e prea puțin animată, nu neapărat fiindcă au cam dispărut cicliștii de basm care polarizau atenția asupra lor, ca Lance Armstrong, ci din cauză că toți cei rămași în șa se tem ca de Satana de controalele antidoping… Și tocmai când ne era lamentația mai patetică, bomba a picat fără vreun semnal prealabil: Vinokurov, favoritul tuturor, inclusiv al agenților de pariuri, a fost depistat pozitiv, la capătul contratimpului-maraton de sâmbătă (de peste 50 km, exact când omul câștigase convingător, parcă întru confirmarea statutului de mare favorit. Reconfirmarea a venit după alte două zile, rusul câștigând și etapa de luni. Pentru ca după încă două zile să vină și năucitoarea știre. A urmat, firesc, retragerea întregii sale echipe, Astana, pentru că ea practic nici nu exista decât ca suport pentru cel ce trebuia să devină marele câștigător. Întâmplarea nu este deloc întâmplătoare. A te dopa este în ciclism cheia succesului. Nu cred să existe pe lume ciclist de acest nivel care să nu se dopeze. Acum, în 2007, precum și în întreaga istorie contemporană a acestui sport. Dopajul face parte integrantă din ciclism, la fel ca la haltere sau alte sporturi care solicită în mod extrem organismul uman. Printre ele, atletismul și fotbalul, cele cu cea mai mare audiență la scenă planetară. De fapt, exceptând tirul cu arcul, șahul și, poate, pescuitul sportiv, probabil că peste tot putem vorbi de dopaj. Problema nu este aceea că unii sportivi iau mai mult sau mai de calitate decât alții (și astfel câștigă) iar ceilalți nu beneficiază chiar de ultimul răcnet în materie, devenind învinșii celorlalți. Sunt, pur și simplu, unii prea săraci pentru a-și permite, iar alții n-au prieteni în laboratoarele de specialitate. Dincolo de toate, interesele naționale dar și ale marilor companii, probabil că dau verdictul final al analizelor. Ajungem astfel să-l vedem pe Armstrong devenit legendar, iar pe Vinokurov hăituit ca borfașii. Și asta încă nu-i nimic: Rasmunssen, rămas favorit în lipsa rusului, este deja cu acul în venă, existând în mod cert și posibilitatea că după eventuala sa victorie, aceasta să-i fie retrasă. La un an distanță, încă nu se știe cine e câștigătorul Turului din 2006!



Recomandări

Cu suceveanul Ștefan Senciuc titular, România U19 s-a calificat în runda decisivă pentru calificarea la EURO 2026

Cu suceveanul Ștefan Senciuc titular, România U19 s-a calificat în runda decisivă pentru calificarea la EURO 2026
Cu suceveanul Ștefan Senciuc titular, România U19 s-a calificat în runda decisivă pentru calificarea la EURO 2026