DIVIZIA D

S-a jucat restanța de la Rădăuți

Duminică, 5 martie, la Rădăuți s-a disputat meciul restanță din etapa a XI-a dintre CSM Bucovina din localitate și CSM Rarăul Câmpulung. La seniori, au învins gazdele cu 3-1 (2-1), la juniori s-au impus oaspeții cu un categoric 8-1. Disputat în condiții de iarnă autentică, terenul de joc fiind totuși practicabil, meciul a fost echilibrat, s-a jucat într-o totală atmosferă de sportivitate, arbitrat foarte bine de o brigadă alcătuită din Constantin Doliuc (Siret) la centru, Teo Moroșan și Ionuț Ignat (ambii Suceava) la cele două margini. În tribuna stadionului din Rădăuți, numeroși oameni de fotbal, arbitri, observatori, conducători de asociații. Aurel Daicu, președintele AJF-ului, ne-a spus: „A fost un meci disputat, pe un teren greu, între două echipe care și-au văzut de fotbal, bine ținut în mână de arbitrul C-tin Doliuc. Fac un apel către toate echipele care vor fi gazdă duminică, 12 martie, când se vor disputa primele meciuri din etapa a XVI-a, să se străduiască să prezinte suprafețele de joc în condiții regulamentare, altfel existând riscul pierderii meciurilor cu 3-0”.

Recomandări

Selecționerul reprezentativei de tineret a României, Bogdan Șoldănescu, s-a bazat pe cinci suceveni în dubla contra Austriei