S-a învins pe sine

Când Federer a spus, după meciul cu britanicul Evans, că uneori avea impresia că juca împotriva lui însuși, poate a părut o amabilitate. Adversarul său a opus o rezistență respectabilă, dar atât. Vizibil mai scund, l-a concurat pe Federer doar la reverul tăiat. În schimb, Simona și Sofia aș spune că au jucat în oglindă dacă asta n-ar însemna ca una din ele să fie stângace. Cu același tip de serviciu atacabil, cauzat de statură, dar care statură favorizează mobilitatea, cele două jucătoare excelau la lovitura de rever, a noastră pe lung de linie, americanca în cross. La Kenin am remarcat și o rară capacitate de a juca mai bine sub presiune, adică la punctele importante. În setul secund, Kenin a pierdut primul game pe serviciu, apoi, în toate celelalte din set, a jucat impecabil multiple egalități, nefiind nevoie să mai apere nici măcar o minge de break. Astfel, Simona a fost pe rând la două mingi de 4-0, la două mingi de meci, dar până la urmă a pierdut tie-break-ul (la acel schimb cu două lovituri consecutive ale lui Kenin ciupind banda!) și a trebuit să o ia de la capăt. Înainte de a o lăuda pentru cum a revenit, a luptat și a câștigat, trebuie să remarc o chestiune negativă care ține de atitudine, de limbaj corporal, de ceea ce transmiți adversarului: la acel raliu de 17 lovituri, când Simona a revenit după ce lăsase de vreo două ori tot terenul liber, pentru a câștiga cu o senzațională lovitură pe contre-pied, în loc să se bucure, ea clătina din cap ca și cum nu e normal să se chinuiască atât pentru a câștiga un punct. Păi Nadal, după o asemenea muncă de rob, ridica pumnul, încorda bicepsul și striga de se auzea dincolo de stadion! Dar totul e bine când se termină cu bine, urmează meciuri cu sora cea mare, apoi cu aia mică, dar… și mai mare. Eu, unul, am considerat meciul cu Kenin ca având potențial mai mare de pericol decât cele cu Kanepi și cu Venus, îmi păstrez părerea și sper să nu mă înșel.
Din păcate, Marius Copil, în pofida unui început bun, cu set câștigat, a pierdut în fața versatilului Goffin. Cum – nu se știe, Eurosport România n-a găsit de cuviință să ne arate.

Recomandări

Gheorghe Șoldan spune că s-a săturat de politicienii care merg în zonele calamitate „pentru a strânge like-uri”

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a lansat o campanie umanitară pentru elevii afectați de inundații

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a lansat o campanie umanitară pentru sinistrați
Inspectoratul Școlar Județean Suceava a lansat o campanie umanitară pentru sinistrați

Alin Conache a fost operat pentru fracturi multiple la oasele feței și se recuperează cu gândul la finalele Ligii de Rugby