Începând de ieri, peste 80.000 de elevi și preșcolari suceveni beneficiază de merele pe care le primesc prin intermediul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete, proiect derulat cu bani europeni. Acest lucru este posibil după mai bine de trei luni de controverse, suspiciuni și contestații, timp în care licitația organizată de Consiliul Județean Suceava a fost anulată printr-o decizie a Comisiei Naționale de Soluționare a Contestațiilor și apoi reluată. Contractul a fost semnat luni, 16 martie, de PFA Amariei Petru, și este valabil până la finele acestui an școlar.
Petru Amariei a fost cel care a avut curajul să se contreze cu asocierea de firme condusă de Parisienne a la Vys Fântâna Mare. Liderul asocierii era un obișnuit al casei la licitațiile pentru corn și lapte din ultimii ani, iar de la implementarea programului privind distribuția de mere a pus monopolul, aceasta în condițiile în care nu era producător, ci achiziționa fructele de la terțe persoane.
„Am avut încredere mereu că licitația se va finaliza corect și în cele din urmă acest lucru chiar s-a întâmplat. Faptul că reprezentanții firmei Parisienne a la Vys nu au depus nici o contestație mă face să cred că au conștientizat că nu aveau dreptate și nu puteau câștiga în mod corect licitația”, a declarat Petru Amariei.
Prin contractul încheiat luni, PFA Amariei Petru va livra mere în școli și grădinițe, iar Consiliul Județean Suceava va plăti din bani proveniți de la Comunitatea Europeană un preț de 2,5 lei/kg, fără TVA.
Inițial, câștig de cauză a avut asocierea de firme condusă de Parisienne a la Vys
Inițial, câștigător a fost declarată asocierea de firme condusă de Parisienne a la Vys. Se întâmpla pe 18 decembrie 2014, la doar trei zile după ce între firma controlată de Vasile Savu, Parisienne a la Vys, și Consiliul Județean Suceava a fost încheiat un contract de sponsorizare în valoare de 3.700 de lei pentru livrarea unor produse de panificație.
Potrivit caietului de sarcini, până pe data de 13 noiembrie 2014 trebuiau depuse printre alte documente și garanția de participare din partea ofertanților. Aceasta era în valoare de 34.540 de lei și trebuia să fie la dosar în momentul deschiderii ofertelor, adică pe 13 noiembrie 2014
Din partea asocierii coordonate de Parisienne a la Vys, firmă controlată de Vasile Savu, polița de asigurare își începea valabilitatea din data de 14 noiembrie, cu alte cuvinte cu o zi mai devreme nu avea nici o valoare.
Reprezentanții Consiliului Județean Suceava au considerat însă că totul este în regulă, iar procedurile de atribuire a contractului au continuat.
Licitația și-a continuat cursul, iar în mod surprinzător, pe data de 5 decembrie 2014 Consiliul Județean Suceava a dispus prelungirea perioadei de evaluare a ofertelor până pe 30 aprilie 2015, fără să motiveze în vreun fel această decizie. Cu toate acestea, la numai o săptămână, pe data de 12 decembrie 2014, Consiliul Județean Suceava a publicat pe SEAP anunțul privind organizarea etapei de licitație electronică în perioada 17 decembrie 2014, ora 14.00 – 18 decembrie 2014, ora 14.00.
Petru Amariei nu a fost înștiințat în nici un moment că oferta sa a fost respinsă, el aflând acest aspect abia după încheierea licitației electronice prin care contractul a fost atribuit asocierii cu liderul SC Parisienne a la Vys.
Amariei a contestat licitația la CNSC, iar aici a avut câștig de cauză, procedurile de atribuire a contractului fiind reluate încă din ianuarie 2015. Ulterior, Petru Amariei a câștigat și licitația, contractul pentru atribuirea merelor în școli fiind semnat acum două zile.