Rapid Suceava a părăsit ieri Cupa României după ce a fost învinsă pe Areni, cu scorul de 2-0, de FC Brașov, într-un meci contând pentru faza șaisprezecimilor de finală. „Alb-vișiniii” au acordat o atenție specială acestui meci, și-au dorit foarte mult calificarea, însă au întâlnit o echipă solidă, care le-a creat multe probleme pe faza ofensivă. Prima parte a partidei a fost una echilibrată, cu ocazii de gol la ambele porți. Vrabie, Sandu și Enciu au semnat ratările celor de la Rapid, în vreme ce brașovenii au ripostat prin D. Ene, B. Rusu și M. Matei, care a revenit pe Areni în calitate de adversar. În repriza secundă a existat practic o singură echipă pe teren, cu „stegarii” în rol de vioara întâi. Reduta suceveană, cu Hînțăscu în prim plan, a rezistat până în minutul 75, când Matei a inițiat o cursă irezistibilă pe partea dreaptă și a centrat perfect pentru longilinul D. Ene, care a punctat cu o lovitură imparabilă de cap. „Ceferiștii” au rămas fără reacție și după acest gol, astfel că oaspeții și-au dublat avantajul 6 minute mai târziu prin nou intratul Letan, din pasa lui B. Rusu.
Rapid Suceava a evoluat în alcătuirea Hînțăscu – Bălan, S. Ciobanu, Tăutianu, Semeghin – Jitariuc, Onciu, Sfrijan, Vrabie (78 Sumanariu) – Enciu (27 Negru), Sandu (53 Golofca).
FC Brașov a jucat în formula Mutu – Al. David, Puțanu, Hlinca, Perju – B. Rusu, Poverlovici, Moraru (88 Vl. Munteanu), Vl. Olteanu – M. Matei (80 Letan), D. Ene (85 H. Popa).
Spectatori: 3.000.
Sucevenii recunosc că au pierdut pe merit
La finalul partidei, antrenorul sucevenilor, Bogdan Tudoreanu, a recunoscut cu fair-play superioritatea celor de la FC Brașov. „Trebuie să recunoaștem că a câștigat echipa mai bună. Brașovenii alcătuiesc echipă de forță, ne-au dominat din punct de vedere fizic, iar atacanții lor știu jocul foarte bine. Noi n-am început rău meciul, însă după ieșirea lui Enciu au apărut problemele pe faza ofensivă, pentru că n-am mai avut un atacant puternic, care să se lupte cu masivii fundași adverși și să țină de minge. Atât am putut astăzi, iar de acum ne vom concentra pe meciurile din campionat. Sâmbătă vine Oțelul Galați pe Areni și trebuie să ne recuperăm așa cum trebuie”, a declarat tehnicianul Rapidului.
După acest succes, venit după o evoluție convingătoare a băieților săi, Adrian Szabo, antrenorul Brașovului, a afișat o mină de om mulțumit la finalul întâlnirii. „Doresc să felicit atât jucătorii mei cât și fotbaliștii Rapidului pentru efortul de astăzi. Știam că sucevenii sunt o echipă care joacă fotbal și ne-am temut mult de meciul acesta. Noi însă am contracarat cu o bună circulație a balonului și cu un joc sigur în apărare. Până la urmă experiența noastră superioară și-a spus cuvântul, am obținut un succes important și sperăm să continuăm pe aceeași linie”, a precizat Adrian Szabo.