Dosar la final

S-a îmbrâncit cu un consătean și s-a ales cu o condamnare cu suspendare

Un tânăr în vârstă de 19 ani a primit o condamnare de 3 ani și 4 luni cu suspendare sub supraveghere după o îmbrânceală cu un consătean care-i putea fi tată. Conflictul a avut loc acum câteva luni, la Bogata – Baia, între Cristian Laurențiu Rusu și Ghiorghi Iftimie, de 47 de ani. Între cei doi a avut loc un schimb de replici pe fondul consumului de alcool, iar mai apoi tânărul l-a îmbrâncit pe Iftimie, un bărbat de aproape doi metri înălțime. Căzătura s-a dovedit fatală, bărbatul lovindu-se în cădere cu capul de asfalt.
Bărbatul în vârstă de 47 de ani a fost preluat în comă de o ambulanță și transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, de unde a fost transferat la Spitalul Județean Suceava. Medicii nu au mai putut face însă nimic pentru el, iar decesul a survenit câteva zile mai târziu.
Cristian Laurențiu Rusu a mai avut o serie de probleme de comportament, însă nu era cunoscut ca o persoană violentă. Tânărul a fost judecat pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, iar decizia de ieri a Tribunalului Suceava nu este definitivă.

Recomandări

Elevă a Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre

Elevă Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre
Elevă Colegiului Silvic, sportivă de performanță, spre rezultate mondiale în mânuirea drujbei, cepuire și doborâre

Un incendiu izbucnit la o mașină s-a propagat și la o anexă și doar intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele