Statistici negre

S-a îmbolnăvit de SIDA, după ce a întreținut relații homosexuale



Două persoane din județ au murit în acest an din cauza virusului HIV, responsabil de apariția maladiei SIDA. Victimele cumplitei maladii, considerată un veritabil flagel al omenirii, sunt doi tineri, unul de 21 și altul de 22 de ani, din Suceava și respectiv Vatra Dornei, care se aflau într-un stadiu final de boală, fără nici o șansă de supraviețuire, la momentul la care au fost depistați ca fiind seropozitivi. Într-unul din cazuri, decesul s-a produs chiar până la confirmarea diagnosticului prin analize mai complexe de laborator, în celălalt moartea survenind la scurt timp de la diagnosticarea cu certitudine a bolii.
Dacă pentru cei doi tineri suceveni anul 2011 a însemnat sfârșitul suferinței, pentru alții a însemnat începutul acesteia. În primele opt luni ale anului, alte 11 persoane au mai fost depistate cu virusul imunodeficienței dobândite care provoacă SIDA, în aceste cazuri boala fiind descoperită într-un stadiu mai puțin avansat, care se pretează la tratament, chiar dacă vindecarea este imposibilă.
13 persoane din județ, depistate cu HIV/SIDA, de la începutul anului
“În 2011, în intervalul ianuarie – august, 13 persoane din județ au fost depistate cu HIV/SIDA. Dintre acestea, 11 sunt în viață, iar două au decedat”, se arată într-o statistică a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dată publicității ieri.
Potrivit evidențelor instituției, în primele opt luni ale anului, în afara celor două persoane care au decedat între timp, diagnosticul de HIV/SIDA a mai fost pus în cazul unei femei de 24 de ani, al unui bărbat de 28 de ani, al unor tineri de 20 și 22 de ani, toți din municipiul Suceava. Cu teribilul diagnostic s-au confruntat în 2011 și o femeie de 41 ani și alta de 26 ani, din municipiul Vatra Dornei. Cumplita veste a mai fost primită de un bărbat de 34 ani, dintr-o localitate din zona Fălticeni, dar și de un bărbat de 28 ani, dintr-o localitate din zona Suceava. În diferite localități din zona Sucevei, boala a mai fost descoperită la două femei, de 27 și respectiv 40 ani, dar și la un bebeluș născut de o mamă seropozitivă, care, pe parcursul sarcinii, nu a urmat recomandările medicilor.
Medicii suceveni, îngrijorați de numărul tot mai mare de seropozitivi
Potrivit reprezentanților DSP, la toți adulții depistați cu HIV/SIDA în intervalul ianuarie-august, transmiterea infecției s-a făcut pe cale sexuală. Unii pacienți au declarat că au călătorit în străinătate și cel mai probabil s-au îmbolnăvit după ce au întreținut acolo, cu diferite persoane, relații sexuale neprotejate. Alții au declarat că nu au fost plecați din țară, însă au avut contacte sexuale neprotejate cu diverși parteneri din străinătate. Cu o singură excepție, toți sucevenii adulți care în 2011 au fost depistați cu virusul ucigaș au declarat că au fost intimi cu persoane de sex opus. Unul singur a recunoscut că a experimentat relații homosexuale, în urma cărora este posibil să se fi îmbolnăvit de HIV/SIDA. Este vorba de un tânăr de 28 ani, dintr-o localitate din zona Sucevei.
În județ, statisticile referitoare la HIV/SIDA arată aceeași tendință de creștere, situație care îi îngrijorează pe specialiștii suceveni. În 2010, evidențele DSP indică 21 de cazuri noi de boală, în condițiile în care în 2009 au fost semnalate opt, iar în 2008 doar șase. Anul trecut, teribilul diagnostic a fost pus la 18 adulți cu vârste cuprinse între 18 și 58 de ani, doi copii de 2 și respectiv 6 ani, și la un nou născut, și au fost înregistrate șapte decese.
Beneficiază de tratament gratuit și sunt protejați de legea confidențialității datelor
La această oră, în județ, 187 de persoane sunt luate în evidență cu HIV/SIDA, majoritatea urmând un tratament de specialitate, care este subvenționat de stat, prin Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). Până în octombrie 2011, această instituție a alocat pentru bolnavii seropozitivi 3.802.000 de lei, sumă care urmează a fi suplimentată până la finele anului. Anul trecut, până în luna octombrie, sumele cheltuite cu tratamentul acestor pacienți s-au ridicat la 3.057.000 de lei, după cum a informat ieri, purtătorul de cuvânt al CAS Suceava, Anda Sălăgean.
De reținut este faptul că persoanele seropozitive beneficiază de tratament gratuit și sunt protejate de legea confidențialității datelor. Suceveniicare vor să afle dacă sunt sau nu infectați cu virusul ucigaș pot face un test gratuit, la Centrul de Consiliere și Testare HIV/SIDA, care funcționează la parterul clădirii DSP.
Teste gratuite pentru depistarea virusului ucigaș, la DSP și Centrul de Transfuzii
„În primele opt luni ale anului, în județ s-au efectuat 7.374 de testări în populația generală, dintre care 680 în laboratorul DSP. Restul testelor s-au efectuat fie în laboratorul Centrului Județean de Transfuzie Sangvină, fie în laboratoarele private din județ. În intervalul ianuarie – august 2011, au fost testate 1.039 de gravide, dintre care 348 la DSP, iar restul în laboratoarele particulare”, a spus directorul adjunct medical al Direcției de Sănătate Publică, dr. Cătălina Zorescu.
De menționat că la Centrul de Consiliere și Testare HIV/SIDA din cadrul DSP Suceava testele pentru depistarea virusului HIV sunt gratuite. În cazul în care rezultatul este pozitiv, probele se analizează din nou, de această dată la București, la Institutul Național Cantacuzino, unde investigațiile de laborator sunt mai complexe și certifică diagnosticul. În județ, teste gratuite se fac și la Centrul de Transfuzii, dar numai pentru persoanele care donează sânge, pentru celelalte testul făcându-se contra cost. În județ, ultimele două cazuri de HIV/SIDA au fost confirmate chiar săptămâna trecută, prin investigații suplimentare, efectuate în Capitală (la tânărul de 21 ani, din Suceava, care între timp a murit, și la tânăra de 24 ani, tot din Suceava).



Recomandări

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei

S-a confirmat medical că un om a murit de rabie, după ce a fost mușcat de un câine. Primul caz după 13 ani

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

S-a confirmat medical că un om a murit de rabie, după ce a fost mușcat de un câine. Primul caz după 13 ani

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava