Managerul Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Ionuț Jurchiș Irimie, a declarat, pentru Monitorul de Suceava, că laboratorul pentru testare probe privind depistarea substanțelor interzise din sfera drogurilor din dotarea Serviciului de Medicină Legală Suceava va putea fi folosit în curând.
Mai exact, s-a găsit o soluție tehnică pentru ca analizorul de droguri să poate funcționa în clădirea Policlinicii Areni, după ce anterior s-au invocat probleme la rețeaua electrică, o capacitate redusă a rețelei.
Reacția vine după ce Monitorul de Suceava a semnalat recent într-un articol că ”Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut”.
Situația persistă de mai bine de un an de zile, deși Consiliul Județean Suceava a alocat, tot de mai bine de un an, suma pentru achiziționarea unui echipament necesar Serviciului Județean de Medicină Legală Suceava, pentru efectuarea testelor de determinare a substanțelor psihoactive.
Aparatura a fost achiziționată, după procedura de licitație, încă de la finele anului trecut.
Contactată de Monitorul de Suceava, șefa Serviciului Judeţean de Medicină Legală (SJML) Suceava, doctorul Lăcrămioara Balan, declara că problema ține de rețeaua electrică a Policlinicii Areni.
Analizatorul nu a fost pus în funcțiune pentru că rețeaua nu ar fi făcut față consumatorului mare de energie.
- Mai este de trecut etapa de instruire a personalului care va folosi aparatura
La acest moment, a transmis managerul Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Ionuț Jurchiș Irimie, problema tehnică a fost rezolvată și mai urmează trainingul personalului de la Serviciul Județean de Medicină Legală care va folosi analizorul, pe filiera București-Iași, cu o durată estimată de patru săptămâni.
Așadar, în termen de ceva mai mult de o lună de acum încolo, și Suceava ar trebui, în sfârșit, să poată testa rapid și eficient pe linie de consum de droguri la volan, o problematică foarte serioasă în toată România.
De aproximativ un an, probele de sânge și urină recoltate de la șoferii suspecți de consum de droguri ori care refuză să sufle în DrugTest sunt duse de polițiștii din tot județul Suceava tocmai până la Neamț.
După cum am arătat în Monitorul de Suceava, efectul acestei situații, deși nerecunoscut oficial, este că polițiștii fac rar testări pe linie de consum de droguri, pentru a evita un drum lung până la Piatra Neamț, mai ales din zone ale județului ca Vicov sau Vatra Dornei. De acolo, un drum până la Piatra Neamț este, în medie, de trei ore.
Testările se fac mai ales după accidente rutiere și atunci când un șofer are un comportament vizibil deviant, dar totuși are alcoolemie 0.
- Șoferii care refuză DrugTestul rămân fără permis 72 de ore, până când trebuie să vină și rezultatele probelor de sânge și urină
După modificarea legislației, anul trecut, dacă un șofer oprit în trafic refuză să fie testat pe loc cu aparatul DrugTest, acesta este dus la spital, unde i se recoltează probele biologice.
Conform protocolului, un echipaj de poliție duce în termen de maximum 5-6 ore probele la Neamț.
Rezultatele sunt disponibile cu 12 ore înainte de expirarea termenului de 72 de ore.
Prin urmare, la termenul de 3 zile (72 de ore), Poliția fie deschide dosar penal pentru conducere sub influența unei substanțe interzise, fie, dacă rezultatul este negativ, restituie permisul titularului, în modalitatea solicitată de acesta la momentul retragerii documentului.
Pe lângă refuzul testării pe loc și retragerea administrativă a permisului pentru 72 de ore, șoferii opriți în trafic de polițiștii rutieri mai au și opțiunea de a accepta verificarea pe loc, cu DrugTestul. Dacă rezultatul este negativ, pleacă mai departe, în timp ce dacă ies pozitivi la o substanță interzisă se aleg cu dosar penal, cel puțin până când se cunosc și rezultatele probelor biologice.
Și în cazul celor care suflă în DrugTest, iar rezultatul este pozitiv, probele de sânge și urină tot la Piatra Neamț sunt duse.
Problema ar fi legată aici de unele erori ale aparatelor DrugTest, deși polițiștii spun că rezultate eronate complet nu prea există, fiind mai degrabă urme de substanțe care pot fi și în medicamente cu regim special.