Directorul Casei Județene de Pensii Suceava, Camelia Chitul, a anunțat că în luna septembrie a.c. s-a finalizat restituirea sumelor reținute de la pensionari în perioada 2011 – 2012. Camelia Chitul a declarat că prin Ordonanța de Urgență nr.17/2012 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, Guvernul a reglementat restituirea eșalonată a sumelor reținute de la data de 1 ianuarie 2011 și până la 30 aprilie 2012. Chitul a explicat că pentru sumele reținute în perioada ianuarie – martie 2011, restituirea banilor s-a realizat întranșe egale în perioada iunie – august 2012. Pentru sumele reținute în perioada aprilie 2011 – aprilie 2012 restituirea s-a realizat conform graficului prevăzut în Hotărârea de Guvern nr.850/2012, în perioada septembrie 2012 – septembrie 2013.
În aceste condiții, directorul Casei Județene de Pensii Suceava a arătat că ultima lună de achitare a acestor drepturi a fost luna septembrie 2013. Camelia Chitul a precizat că începând cu drepturile cuvenite lunii octombrie 2013, pe taloanele de pensie nu vor mai apărea sume de restituit, care până acum au fost evidențiate distinct la rubrica „drepturi restante pentru perioade anterioare – CASS: restituit”.