Cartonaș roșu

S-a electrocutat în timpul unei partide de fotbal



Un bărbat în vârstă de 34 de ani a ajuns la spital, electrocutat, după o partidă de fotbal. Miercuri după-amiază, în jurul orei 17:30, Ioan C., din comuna Vama, a încins o partidă de fotbal împreună cu mai mulți prieteni, pe un teren viran de pe raza localității. La un moment dat, unul dintre ei a șutat mingea, din greșeală, direct în panoul de comandă care se afla pe un stâlp de tensiune din zonă, întrerupând alimentarea cu energie electrică a comunei.
Pentru a remedia defecțiunea, Ioan C. s-a urcat pe stâlpul cu pricina și a încercat să acționeze mecanismul de la panoul de comandă. „În acel moment, s-a format un arc voltaic, bărbatul fiind aruncat la pământ”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul Gabriel Panțiru.
Ioan C. se poate considera norocos dat fiind faptul că, transportat la spital, medicii au stabilit că acesta are nevoie de doar trei zile de îngrijiri medicale, rămânând internat în secția de chirurgie.



Recomandări

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție