S-a dus Era „Hica”

Cu vreo douăzeci de ani în urmă, pe când fotbaliștii români începuseră să fie la mare căutare, echipe de top din Europa căutându-i și bătându-se pentru ei, câțiva au ajuns și în țara cu cel mai spectaculos fotbal, și nu oriunde, ci chiar la cele mai bune echipe din lume: Real Madrid și Barcelona. Oricum, nu foarte mulți români au ajuns în Spania, iar dintre ei, evident că încă și mai puțini s-au integrat pe deplin. Dincolo de excepționalii Hagi și Popescu, din aceeași generație a mai trecut prin Spania și Adrian Ilie. Nu chiar la Real și Barca, dar nici Valencia nu este tocmai second hand. Hagi a reușit performanța de a juca la amândouă alea mari, având reușite notabile, dar fără să dărâme munții. Popescu, la Barca, a ajuns chiar căpitan (ba a câștigat și un trofeu european, parcă în 1996, defuncta Cupa Cupelor), avându-l printre „subalterni” până și pe „Pep” Guardiola. Putem spune, așadar, că Hagi și Popescu au atins vârful de carieră acolo. Fără a fi jucat la asemenea echipe, dar reușind o integrare fără fisură, ceea ce a făcut din el un pilon fundamental al echipei sale, îl putem adăuga și pe Craioveanu, care de altfel s-a și „pensionat” în Spania, rămânând definitiv acolo. Chestia e că pe toți trei îi cheamă Gică, drept pentru care perioadei respective îi putem spune fără a greși, în pronunție spaniolă, Era „Hica”. Cei 3 „Hica” probabil că privesc cu uimire cum pe urmele lor n-a mai călcat mult timp nimeni, abia anul acesta alți 3 fotbaliști români lipindu-se la echipe spaniole de primă ligă, nu însă și de primă mână. Unul din ei, Rusescu, mi se pare că încă n-a jucat vreun minut în campionat, altul, Torje, a prins câteva minute în care a arătat doar că nu e un fotbalist, ci o eroare, în timp ce Marica își așteaptă și el rândul. Dacă printre dumneavoastră mai sunt vreunii care se întreabă de ce aia era generația „de aur”, iar asta e cea de „loseri”, răspunsul e simplu: una e să fii titular și căpitan la Barcelona, alta rezervă eternă la Espanyol.