Un tânăr din comuna Iaslovăț a ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava, după ce a căzut dintr-un copac, în care, susținea inițial, se urcase cu intenția de a se sinucide.
Vasile S., în vârstă de 29 de ani, a fost diagnosticat cu traumatism cracio-cerebral prin cădere de la înălțime, fiind internat în Reanimarea secției de Neurochirurgie.
Potrivit poliției, sâmbătă seară, Vasile S. a consumat băuturi alcoolice într-un bar de pe raza comunei, din zona căminului cultural, iar în jurul orei 21.45, a iești din local și le-a spus mai multor consăteni că are de gând să-și pună capăt zilelor.
Vasile S. s-a urcat într-un copac din apropiere, însă, potrivit martorilor, nu a mai ajuns în vârful copacului, dezechilibrându-se, și căzând de la circa șase-șapte metri înălțime.