Oamenii de știință britanici susțin că orbirea ar putea dispărea printr-o intervenție simplă, ce nu va dura mai mult de 45 de minute. Aceștia au în derulare un proiect de cercetare, care urmărește repararea retinei prin injectarea unor celule derivate din celulele stem – celule primare care au capacitatea de a se înmulți în mediul în care sunt transplantate, transformându-se în celule identice cu cele existente în organism, relatează cotidianul „Daily Mail”. Dacă totul merge conform planurilor, oftalmologii susțin că primii pacienți vor beneficia de acest tratament în aproximativ cinci ani. Specialiștii spun că degenerarea maculară, care distruge treptat vederea centrală a ochiului, este cea mai comună cauză de orbire legată de înaintarea în vârstă.
Sursa: www.adevarulonline.ro
