S-a descoperit Piatra prețioasă

După ce la Rotterdam am reușit într-un mod incredibil să blocăm accesul către poarta lui Lobonț, iar Mutu și Marica, deși n-au jucat rău, nu s-au lipit de gol, este momentul pentru o baie de mulțime. Goian a ajuns deja la statutul de idol local la Piatra Neamț. Deși cu probleme medicale, Mutu ține neapărat să joace cu Luxemburg, să mai poarte o dată banderola pe braț, să înscrie și să stârnească talazuri în tribune. Foarte bine, așa și trebuie să gândească și să-și dorească un fotbalist adevărat. Să se hrănească din victorii, iar pofta de goluri să vină mâncând. Sper să înscrie și Marica, pentru a-și mai ameliora media eficacității. Spun asta fiindcă, din păcate, Marica insistă mai mereu pe treceri în forță, pe driblingul în fuleu, atunci când un pic de rafinament l-ar ajuta să rezolve altfel niște dueluri unu la unu. Însă asta ține și de profilul jucătorului, nu toți pot fi dribleuri ca Dumitrache (nu mi-a venit pe moment în minte un alt vârf de pe la noi, mai aproape de zilele noastre, care să fie prieten bun cu mingea!).
Despre tactică nu cred că e cazul să vorbim, tot ce trebuie să facă Pițurcă este să gestioneze starea de spirit. În ciuda avertizărilor conformiste și a contraexemplelor, nu pot crede că Luxemburg a ajuns la stadiul la care să ne ne încurce pe terenul nostru. În ce mă privește, pentru a încheia un subiect care cred că a plictisit pe toată lumea, nu voi mai scrie despre Ogăraru în contextul echipei naționale, decât dacă se va schimba cumva starea de lucruri. Rămân la părerea că selecționerul dă dovadă de o crasă lipsă de fair play în ceea ce-l privește, singura vină a acestui băiat, altfel la locul lui, este aceea că lui Piți i s-a pus pata pe el și basta. Dacă însă Pițurcă are rezultate, dacă se califică la “europene” și mai face și pe acolo vreo ispravă, nu ne rămâne decât să-i acceptăm metodele de selecție. Măcar să izbutească el ce a reușit Otto Rehhagel la precedentul turneu final! Neamțul a orchestrat cea mai mare performanță din istoria fotbalistică a Greciei, deși a renunțat la jucătorul cel mai talentat al generației sale, Liberopoulos. Pe atunci în vârstă de 28 de ani, vârsta optimă a performanței, răsfățatul atacant grec a primit palma carierei sale de la un selecționer pragmatic. A revenit apoi în circuitul echipei naționale, a mai marcat și goluri decisive, dar ce folos dacă a lipsit de la întâlnirea vieții sale! Sâmbătă, când Grecia sfârșea sub tăvălugul turc, a fost uitat pe bancă. Să recunoaștem, câți dintre noi nu l-ar sacrifica pe Ogăraru sau chiar pe altul mai ortoman pentru un titlu continental?!