S-a deschis „Târgul de Sânziene” din centrul Sucevei



„Târgul de Sânziene” din centrul Sucevei
„Târgul de Sânziene” din centrul Sucevei

Începând de vineri și până duminică inclusiv, centrul municipiului Suceava găzduiește o ediție specială a „Târgului de Sânziene”, care evocă iarmarocul de altădată, fiind organizat ca un târg viu, interactiv și complet, cu program mai amplu.
În total sunt prezenți 50 de meșteri populari din județul Suceava și din țară (județele: Botoșani, Neamț, Cluj, Harghita, Vâlcea, Baia Mare, Iași), reprezentând meșteșuguri populare specifice neamului românesc. Ca și la edițiile anterioare, pe parcursul târgului, meșterii invitați vor face demonstrații de măiestrie pe meșteșuguri.
Zilnic, între orele 8.00 – 21.00, meșterii își expun obiectele realizate, într-o expoziție cu vânzare care se adresează sucevenilor și turiștilor.
Manifestarea culturală este organizată de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava.
Inaugurarea oficială a „Târgului de Sânziene” s-a făcut în prezența vicepreședintelui CJ Suceava, Gheorghe Niță, directorul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Călin Brăteanu și a meșterilor populari care se prezintă cu creațiilor lor în fața vizitatorilor.
Programul celor trei zile de eveniment a fost prezentat de Eutasia Rusu, care s-a ocupat de organizare, promițând ca la ediția de anul viitor să accentueze aspectul de iarmaroc al Târgului de Sânziene, aducând mai multe aspecte din bâlciurile de altădată, jocuri ale copiilor dar și căruța cu înghețată.
„Este unul dintre puținele târguri în care absolut toți meșterii sunt îmbrăcați în costumul tradițional din zona pe care o reprezintă, iar pentru asta, dar și pentru produsele expuse, autentice, le mulțumesc în mod deosebit”, a spus Florin Cramariuc, președintele Asociației Meșterilor Populari din Bucovina, mare meșter al prelucrării lemnului și o prezență impresionantă la orice eveniment de acest gen.
Printre cei invitați să ia cuvântul se numără și preotul Vasile Ioniță, realizatorul „unui edificiu al spiritualității” – conform organizatorilor, troița de lemn expusă pe esplanadă.
„Peștii înoată în apă, păsările zboară în aer iar oamenii trebuie să trăiască în cultură. Orice târg de meșteri este un act de cultură”, a spus preotul-meșteșugar.
Programul „Târgului de Sânziene”
Sâmbătă, 23 iunie, sub sloganul: „Ne creștem viitorul!”, va fi dedicată în exclusivitate copiilor, care, începând cu ora 9.00, vor putea participa, sub îndrumarea meșterilor, la ateliere de lucru pe meșteșuguri: olărit, prelucrare lemn, țesut și tehnici de brodat, încondeiere ouă, confecționare păpuși, împletire coronițe din sânziene.
De la ora 17.00 copii vor putea viziona piesa „Fata moșului și fata babei”, de Ion Creangă, pusă în scenă de Teatrul de păpuși al Centrului Cultural ”Bucovina”.
De la ora 18,00 vizitatorii vor putea asculta „Poveștile lui Creangă”, în lectura lui Casian Balabasciuc. Ziua se va încheia cu „Jocuri din folclorul copiilor”, care vor începe la ora 19.00.
În ultima zi a târgului, duminică, 24 iunie, pe lângă expunerea obiectelor spre vânzare și demonstrațiile meșteșugurilor, va avea loc, începând cu ora 18.00, spectacolul folcloric „La Târgul de Sânziene”, în cadrul căruia sunt invitați să vă încânte artiștii: Călin Brăteanu, Constantin Irimia, Casian Balabasciuc, Vasile Ungureanu și grupurile folclorice: Dor – Moara, Străjăncuța – Straja, Copchilele de la Calafindești și Taraful Obcina.



„Târgul de Sânziene” din centrul Sucevei 2
„Târgul de Sânziene” din centrul Sucevei 2
„Târgul de Sânziene” din centrul Sucevei 3
„Târgul de Sânziene” din centrul Sucevei 3
„Târgul de Sânziene” din centrul Sucevei
„Târgul de Sânziene” din centrul Sucevei


Recomandări

Zeci de meșteri olari din țară și din străinătate prezintă cele mai frumoase obiecte de ceramică la Târgul „Ochiul de Păun” din Rădăuți

Zeci de meșteri olari din țară și din străinătate prezintă cele mai frumoase obiecte de ceramică la Târgul „Ochiul de Păun” din Rădăuți
Zeci de meșteri olari din țară și din străinătate prezintă cele mai frumoase obiecte de ceramică la Târgul „Ochiul de Păun” din Rădăuți

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici în a trăi și a povesti despre satul românesc”

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”
Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”