“S-a demonstrat că pentru infecția cu HIV/SIDA, în momentul de față, avem o speranță clară de vindecare”.
Afirmația a fost făcută de ministrul secretar de stat în Ministerul Sănătății și șeful Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, dr. Adrian Streinu-Cercel, care a fost prezent, joi, la Suceava, cu prilejul finalizării celei mai ample campanii împotriva HIV/SIDA, derulată în județ, timp de cinci luni, de Direcția de Sănătate Publică Suceava cu sprijinul autorităților județene, al medicilor, al mai multor instituții și ONG-uri locale și al presei.
“Aș putea spune că anul 2011 excelează prin două lucruri. Primul este relansarea programului național de luptă anti SIDA, iar un exemplu concret în acest sens este campania desfășurată la nivelul județului Suceava. A doua chestiune deosebit de importantă vine din partea Statelor Unite, de la Boston, unde s-a demonstrat că pentru infecția cu HIV/SIDA,în momentul de față, avem o speranță clară de vindecare. Problema asta nu ne costă decât să îi identificăm pe cei care sunt infectați cu HIV, să le punem la dispoziție toate măsurile terapeutice în așa fel încât să îi facem nedetectabili și să nu transmită mai departe infecția, să îi învățăm cum să se comporte și să-i protejeze pe cei din jurul lor, și să ne pregătim pentru intervenția terapeutică majoră, de desființare a acestei infecții”, a spus oficialul.