Un bărbat din Republica Moldova, prins de Inspectoratul de Poliție de Frontieră Suceava după ce a trecut ilegal frontiera în România, a încercat să scape de expulzare spunând că este minor. Prins pe 9 noiembrie în zona de frontieră de la Siret, P.S. nu avea la el nici un document de identitate. El le-a declarat polițiștilor că este născut în anul 1990, rezultând că ar avea doar 16 ani. Conform legii, minorii veniți în țară singuri nu pot fi expulzați până la identificarea părinților, iar bărbatul a încercat să profite de această posibilitate pentru a mai rămâne în România. Astfel, acesta a reușit să rămână în țară până la finele lunii noiembrie, când, în urma verificărilor, s-a constatat că individul este născut în realitate în anul 1982 și este trecut de mult de vârsta majoratului. Având în vedere acest aspect, Serviciul pentru Străini Suceava a hotărât ca P.S. să fie trimis imediat în țara de origine, fiind escortat pe 1 decembrie până la frontiera cu Republica Moldova. Timp de 10 ani, bărbatul nu va mai putea intra în România, fiind dat în consemn nominal la frontieră. Conform unei situații întocmite de Serviciul pentru Străini Suceava, în primele 10 luni ale acestui an, nu mai puțin de 45 de străini, majoritatea moldoveni sau ucraineni, au fost îndepărtați de pe teritoriul țării deoarece ședeau ilegal pe raza județului Suceava. Funcție de perioada în care au rămas în țară fără acte legale, cetățenilor străini li s-a interzis dreptul de a intra în România pe perioadă cuprinsă între 6 luni și 10 ani.


