Scuze penibile din partea unui bărbat în vârstă de 39 de ani, din Fundu Moldovei, în momentul când a fost luat la întrebări de polițiștii care l-au urmărit în trafic pentru a-l prinde.
Echipajul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta, care se afla sâmbătă la amiază în misiune pe DJ 175, în satul Botuș, din comuna Fundu Moldovei, a încercat să tragă pe dreapta un autoturism marca Audi, care circula dinspre Pojorâta spre Izvoarele Sucevei.
Șoferul a ignorat semnalele și a mai mers circa 50 de metri, după care a coborât și a intrat într-un bar, acolo unde a și fost găsit de polițiști.
În prima fază, bărbatul de 39 de ani a negat că el s-ar fi aflat la volan și a spus că în realitate mașina a fost condusă de fratele său.
Numai că, în bar erau doar bărbatul și alte două persoane, nu și fratele.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la spital, unde i s-au luat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Bărbatul din Fundu Moldovei este cercetat acum pentru comiterea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.