Sinucidere

S-a aruncat în fața trenului pentru a-și urma părinții în mormânt

Un bărbat în vârstă de 41 de ani s-a sinucis aruncându-se în fața trenului, primele cercetări ale poliției indicând că acesta, pe fondul unei instabilități psihice, și-a luat zilele deprimat că a rămas fără ambii părinți. Sinucigașul, Gheorghe Rotar, domiciliat în satul Humoreni, comuna Comănești, s-a sinucis în zorii zilei de joi.
În jurul orei 5.00, oamenii legii de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Suceava au fost sesizați că trenul personal 5730 Cacica – Suceava a surprins, la kilometrul 15+500, între halta Pârtești și halta Soloneț, un bărbat, mecanicul declarând că omul s-a aruncat în fața locomotivei.
Polițiștii au stabilit în scurt timp identitatea bărbatului, demarând apoi cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs moartea acestuia.
Din primele cercetări rezultă că bărbatul de 41 de ani suferea de afecțiuni psihice, locuia singur, după ce ambii părinți i-au decedat, și a mărturisit în mai multe rânduri unor apropiați că nu mai are pentru ce trăi și vrea să-și urmeze părinții în timp cât mai scurt.
Comisarul Florin Catană, șeful Serviciului Județean de Poliție Transporturi Suceava, a precizat că nu există suspiciuni cu privire la cauza morții, sinuciderea fiind certă, iar trenul personal nu a suferit avarii sau întârzieri.

Recomandări

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține

S-a lăsat cu cătușe după o bătaie începută într-o casă și continuată pe stradă. Victima a făcut un live pe rețele

Profesorul din Brodina care s-a fotografiat gol, cu organele genitale la vedere, vrea să revină la catedră