Un bărbat în vârstă de 33 de ani s-a ales cu dosar penal după ce s-au urcat la volan fără permis și a încercat să îi ducă de nas pe polițiști. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, duminică, în jurul orei 17.50, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Gura Humorului a oprit pentru control pe un DC neclasificat, din comuna Berchișești, autoturismul condus de un bărbat de 33 de ani, din comuna Păltinoasa.În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, deși a declarat că deține permis de conducere eliberat de autoritățile din Grecia, pe care nu-l are asupra sa.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” și „uz de fals”, ce va fi soluționat procedural.
S-a ales cu dosar penal după ce s-au urcat la volan fără permis și a încercat să îi ducă de nas pe polițiști
