Un tânăr din municipiul Botoșani s-a ales cu dosar penal, după ce, mirosind puternic a alcool, a venit la primele ore ale dimineții la sediul Poliției Suceava și a reclamat faptul că, cu puțin timp înainte, a fost implicat cu mașina într-o tamponare.
Constantin C., în vârstă de 19 ani, a intrat în sediul poliției sucevene ieri dimineață, în jurul orei 4:45, declarând ofițerilor de serviciu că a provocat o tamponare pe strada Mărăști.
Polițiștii au observat că respectivul se află sub influența băuturilor alcoolice și i-au cerut să sufle în aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,63 miligrame la litru alcool pur în aerul expirat.
Cu dosar penal s-a ales și Ion S., în vârstă de 32 de ani, din municipiul Vatra Dornei, depistat, joi seară, în jurul orei 21:00, conducând un autoturism pe raza localității, cu o alcoolemie de 1,04 la mie în aerul expirat.
Nu la fel de cooperant a fost un bărbat din comuna Zvoriștea, care a fost găsit de un echipaj de poliție, joi seară, în jurul orei 22:30, cu mașina într-un șanț de pe raza comunei.
Deși era în vădită stare de ebrietate, respectivul, Alexandru B., în vârstă de 36 de ani, a refuzat să sufle în alcooltest sau să i se recolteze probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Nu a scăpat însă de dosar penal, urmând să fie cercetat pentru că a refuzat să-i fie verificată alcoolemia, infracțiune pedepsită mai sever decât conducerea sub influența băuturilor alcoolice.