Ruta ocolitoare de la Șcheia este închisă de luni, până pe 30 octombrie

Ruta ocolitoare a municipiului Suceava care traversa localitatea Șcheia a fost închisă luni dimineață. Porțiunea de drum de la podul de dinainte de Global Design și Luk Oil până la cimitirul din Șcheia va fi închisă până pe 30 octombrie.Anunțul a fost făcut de primarul din Șcheia, Vasile Andriciuc, care a precizat că lucrările la pod se vor executa pe cheltuiala constructorului, având în vedere că lucrarea este în garanție. Suplimentar, de la Loyal și până la cimitir se va construi un trotuar, cu bani de la bugetul local, iar lucrările de asfaltare de la pod până la cimitir vor fi realizate tot cu bani de la bugetul local.Până la finalizarea lucrărilor, circulația se va face pe șoseaua de centură.Pentru că închiderea acestui drum nu a fost semnalizată corespunzător și inclusiv semaforul din zona benzinăriei Petrom era funcțional, sute de șoferi au virat către ruta ocolitoare spre Șcheia. Aici, spre surprinderea lor, un polițist local chemat de urgență să asigure zona i-a întors din drum.

Sute de șoferi au virat către ruta ocolitoare, fiind întorși din drum de un polițist local
Sute de șoferi au virat către ruta ocolitoare, fiind întorși din drum de un polițist local
Ruta ocolitoare de la Șcheia este închisă de luni, până pe 30 octombrie
Ruta ocolitoare de la Șcheia este închisă de luni, până pe 30 octombrie

Recomandări

Demolarea totemului Iulius Mall din sensul giratoriu de la Bazar, făcută cu închiderea traficului rutier pe timp de noapte

Sensul giratoriu de la Bazar, închis circulației până la 7 dimineața pentru demolarea panoului publicitar Iulius Mall

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (2)

Șoldan cere votul consilierilor pentru parteneriatul cu CNAIR în vederea construirii rutei ocolitoare la Gura Humorului